Destinații


navigăm în Marea Mediterană, în insulele din Italia, Grecia și Croația

Sardinia

Este cea mai luxoasă destinație pe care o propunem

Aflată în mijlocul Mării Mediterane, între Europa și Africa, este atracția high class-ului Italiei. Este renumită pentru porturile luxoase unde poți vedea yacht-uri opulente pe care petrec vacanța miliardari alături de vedete. Opulența nu umbrește însă cu nimic frumusețea acestei insule. Zona pe care o propunem , N-E insulei, Costa Smeralda, este împânzită cu insule sălbatice, golfuri, plaje, stânci și porturi colorate pline de arome africane.

Distanțele între destinații sunt scurte și foarte scurte ( 2 ore de navigat pe zi) ceea ce ne permite să petrecem mai mult timp în golfuri, pe insule pustii sau în porturile celebre.

 

Grecia

Cea mai vastă și variată arie de navigat din Mediterană

Grecia rămâne în continuare cea mai ofertantă, exotică, autentică și accesibilă financiar destinație de sailing.
Are nu mai puțin de 5 mari arhipelaguri de insule, Ionice, Saronice, Ciclade, Sporade, Dodecanese, fiecare special și diferit atât ca peisaj, arhitectură cât și ca nivel de dificultate pentru navigație.

Insulele Ionice– distanțe scurte între insule ( 2-4 ore de navigat), vânturi constante,
Insulele Saronice-ușor accesibile din Atena, distanțe scurte între insule (2-4 ore de navigat)
Insulele Ciclade-recomandate pentru cei care au mai fost la sailing. Distanțe lungi între insule (6-8 ore de navigat), vânturi puternice.
Insulele Sporade– cele mai verzi insule din Grecia cu cea mai bună mâncare grecească. Distanțe medii între insule ( 3-5 ore de navigat),

Croatia

Marine moderne, insule stancoase, arhitectura venetiana

Pornim din orasul Split să explorăm insulele Dalmate, să vizităm porturile venețiene din secolul XVI, să ne bucurăm de cele mai pitoresti peisaje, cele mai clare ape și munții care se revarsă în ele.

Prima insula: Brac, insula sporturilor nautice. Windsurfing, scuba, cayac, parasailing, jet ski, waterboarding, ce vă poftește inima? Nici plajele nu se lasă mai prejos!

Plecam apoi către Hvar, o incursiune în istorie, unde putem vizita forturi vechi de sute de ani sau putem să ne plimbăm nestingheriți prin campurile de levanțică sau pe dealurile abrupte și spectaculoase.

Vis, unde găsim în mod sigur cea mai bună mancare și cel mai bun vin, ne asteaptă cu plajele ei dintre stânci, accesibile doar cu barca, cu apele ei verzi-albastre.

Contactează-ne